Principiul sobornicesc de conducere a Bisericii Ortodoxe

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Principiul sobornicesc de conducere a Bisericii Ortodoxe

Mesaj  Aurel B. la data de Joi Dec 02, 2010 4:55 pm


Prin natura credintei si a Bisericii Ortodoxe, credinciosii marturisesc si traiesc aceiasi credinta, se conduc impreuna si se povatuiesc unii pe altii, pazesc credinta si o apara impreuna, toate fiind asezate sub trairea soborniceasca a Bisericii dupa modelul iubirii desavarsite a comuniunii dintre persoanele Sfintei Treimi, Dumnezeu Tatal, Dumnezeu Fiul, si Dumnezeu Sfântul Duh.
Biserica este soborniceasca in componenta si trairea Ei prin afirmarea vietuirii credinciosilor dupa chipul comuniunii Treimice desavarsite, Sfintii Parinti vazând in aceasta insusi temeiul sobornicitatii Sfintei Treimi.
Trairea Bisericii este impreuna-traire cu Hristos si in Hristos, unitatea si dragostea vie dintre credinciosi ii face partasi la lucrarea mantuitoare impreuna cu Dumnezeu, caci toti sunt « impreuna lucratori cu Dumnezeu »
(I Cor. 3,9).
Dragostea duhovniceasca, ca cea mai inalta forma a virtutii crestinesti adusa Creatorului, trebuie sa fie si la baza trairii de obste a Bisericii in starile ei constitutive, impacand autoritatea Bisericii cu toti fiii duhovnicesti prin aceiasi dragoste crestineasca ce va impiedica definitiv negarea importantei sau izolarea celeilalte parti constitutive, ca impreuna sa fie partasi la o noua viata in Hristos.
Conducerea vietii duhovnicesti a tuturor credinciosilor de catre autoritatea bisericeasca prin liantul dragostei crestine, impune caracterul imperativ al principiului sinodal, a sinodalitatii, prin care se realizeaza echilibrul dintre autoritatea ecleziastica si toti credinciosii in viata Bisericii.
Din istoria Bisericii primare aflam ca primul sinod s-a tinut in anul 50 sub conducerea Sfantului Apostol Iacob fratele Domnului, primul Episcop al Ierusalimului, la care au participat Sfintii Apostoli si ucenicii lor, slujitori ai Bisericii, crestini laici, dezbatandu-se confuziile si problemele de credinta ale timpului apostolic.
Acest Sfant Sinod cunoscut ca Sinodul Sfintilor Apostoli, a fost modelul si precursorul celor care au urmat chiar daca s-au deosebit ca importanta, criteriu numeric sau reprezentare geografica.
La incheierea dezbaterilor s-au luat hotarari comune prin consensul “Apostolilor, al prezbiterilor, si al intregii Biserici.” (Fapte, 15 ; 22)
Relevant este ca Sfintii Apostoli nu au impus propria vointa chiar daca aveau calitatea necesara, iar in final s-au luat hotarari ce exprimau vointa comuna a slujitorilor din toate treptele clericale, a Sfintilor Apostoli si a credinciosilor mireni.
Cuprinsul scrisorii cu hotararile sinodului adresate Bisericilor din Siria, Antiohia si Cilicia, marturiseste ca Apostolii, presbiterii, si fratii sau credinciosii Bisericii din Ierusalim, « au judecat impreuna dupa ce s-au adunat laolalta», toate chestiunile asupra carora au adus hotarari.
Primul sinod general al intregii Biserici, prin obiectul, structura, lucrarea si hotararile sale a dat expresie autentica principiului sinodalitatii care a fost instituit de insasi invatatura Mantuitorului pentru constituirea autoritatii superioare de conducere a Bisericii si lucrarea acesteia.
Sfintii Apostoli au dat astfel toata dimensiunea si priceperea pastrarii unitatii de credinta si legatura dragostei crestine intre partile constitutive ale Bisericii, modelul echilibrului impacarii dragostei crestine cu autoritatea si libertatea, astfel ca sobornicitatea sa pastreze coeziunea sociala a Bisericii in savarsirea lucrarii Ei mantuitoare.
Chiar daca in calitatea lor de alesi ai Domnului, si impreuna-purtatori ai Revelatiei primita direct de la Iisus Hristos, avand si darul Duhului Sfant primit dupa cuvantul lui Hristos inainte de Inaltare, deci posibilitatea hotararii in materie de credinta si fara restul Bisericii, totusi au fost pilda de smerenie intelegere si dragoste in problemele bisericesti, fara a hotara doar sub autoritatea proprie, preferand colaborarea cu slujitorii si credinciosii Bisericii, afirmand si aratand astfel principiul sobornicitatii.
A fost fara indoiala o marturie exprimata in fapte, un model de urmat in trairea Bisericii, caci numai intregul ei este purtatorul infailibilitatii in problemele credintei, prefigurand imaginea Sfintelor Sinoade ecumenice de mai tarziu, care sub calauzirea Sfantului Duh au aratat iarasi drumul Bisericii in pastrarea adevaratei credinte si lucrarea sa mantuitoare.
Este astfel exclusa orice incercare de manifestare a unei autoritati individuale in Biserica, chiar Sfintii Apostoli au intarit prin fapta acest principiu, caci dupa invatatura Sfintei Scripturi Iisus Hristos este capul Bisericii in cer si pe pamant, iar fiii duhovnicesti madulare ale trupului Sau, mladite ale Bisericii intemeiata pe Sfanta Cruce si desavarsita prin puterea Harului Duhului Sfant in ziua Cincizecimii.
Sa retinem ca la Sinodul apostolic din anul 50, Sfantul Apostol Petru s-a pronuntat gresit in problema taierii imprejur, decizia corecta fiind luata de intreaga componenta a Sinodului, exemplul reflecta cu putere faptul ca nu exista infaibilitate individuala, ci numai Biserica in intregul ei poarta aceasta insusire prin faptul ca se identifica cu insusi Mantuitorul Iisus Hristos, a doua fata a Sfintei Treimi.
Pacatuind impotriva Scripturii si a invataturii Sfintilor Parinti, Biserica Catolica incepand pregnant cu perioada imediat urmatoare schismei de la 1054, care prin reformele Papei Grigorie a emis pretentii de supunere a intregii Biserici crestine, a tuturor regilor si imparatilor, a intregii lumi crestine, privind parca de pe muntele ispitirii lui Iisus Hristos, si spunand cu glas mare diavolului :
toate acestea voiesc sa fie ale mele !
Inceputul prabusirii Bisericii Catolice din sec XI dupa decretarea ereticei dogme filioque si impotrivire frontala Sin. I si II ecumenice, este consecinta parasirii principiului sinodalitatii in conducerea Bisericii Catolice, papa atribuindu-si puteri nelimitate, depasind in propriile compentente arogate chiar suprematia Sinodului ecumenic in conducerea Bisericii Universale.
Controversele pascale din sec. II au fost dezbatute la un prim sinod in Ierusalim sub conducerea Episcopului Narcis, apoi un altul la Cezareea Palestinei prezidat de Episcopul Teofil, ambele sinoade avand in componenta starea clericala cu cele trei trepte, impreuna cu credinciosii Bisericilor respective.
Istoricul bisericesc Eusebiu ne lasa marturie ca spre sfarsitul sec. al II-lea, in Asia credinciosii se adunau in sinoade spre cercetarea invataturii si doctrinei lui Montan, pe care au respins-o ca fiind eretica, iar la un sinod identic tinut la Ierapole, au luat parte si “marturisitori laici”.
Tot pe aceiasi dezbatere s-au tinut sinoade si in Biserica din Apus, iar la cel din Roma prin anii 170-172 a participat si Sfantul Policarp al Smirnei, acest sinod fiind tinut tot dupa pilda Sinodului apostolic, participand impreuna episcopii, ceilalti slujitori ai Bisericii si credinciosi laici.
Marturiile istorice confirma intrunirea acestor sinoade mixte si in sec. III, cu acoperire in Asia Mica, Siria, Arabia si Egipt, toate dupa modelul Sinodului apostolic din anul 50 intrunit la Ierusalim.
Concomitent se intrunesc sinoade mixte si in Africa Romana, despre care s-au pastrat relatari istorice, dar cea mai importanta este marturisirea Sfantului Ciprian al Cartaginei, care arata ca toate problemele Bisericii le aduce in discutia sinodului format din episcopi, clerici si credinciosi laici, iar acestia toti impreuna hotarasc.
Tot la Cartagina s-a tinut un sinod mixt in anul 256 la care au participat alaturi de episcopi si prezbiteri, diaconi si o mare parte a credinciosilor mireni, ce au solutionat impreuna problema botezului ereticilor, fixandu-se si un canon ce intra in componenta codului canonic al Ortodoxiei.
Intrebat fiind de clericii din Roma despre parerea personala a solutionarii acestei probleme, Sfantul Ciprian arata ca nu are o pozitie strict personala, motivatia fiind una de principiu, inca de la inceputul episcopatului sau a decis sa nu savarseasca nimic dupa vointa proprie, ci doar in acord cu clericii si aprobarea credinciosilor.
Inceputul sec. IV aduce marturie despre intrunirea sinoadelor mixte atat in Biserica de Apus cat si in cea de Rasarit, iar Sinodul I ecumenic de la Niceea din 325, la care au participat alaturi de cei 318 Sfinti Parinti si numerosi clerici printre care diaconul Atanasie din Alexandria-devenit Sfantul Atanasie- impreuna cu multi credinciosi laici, s-a desfasurat tot dupa modelul Sinodului apostolic din anul 50, care a prefigurat modelul constituirii si intrunirii urmatoarelor Sinoade ecumenice sau locale ale lumii crestine.
Rezulta asadar ca pastratorii si aparatorii dreptei credinte in Biserica au fost si sunt toti membrii acesteia din toate cele trei parti constitutive, infailibilitatea Bisericii este o caracteristica ce poate fi atribuita numai intregului ei, si numai avand cap pe Iisus Hristos in cer si pe pamant.
Toata Biserica este un Sobor permanent, o comuniune permanenta a membrilor ei ce traiesc in Hristos, iar Hristos in ei, si contribuie la lucrarea ei sacramentala, mantuitoare, "Caci noi toti am fost botezati intr-un Duh, pentru ca sa fim un singur trup" (I Cor. 12, 13)
Sinodalitatea sau sobornicitatea Bisericii Ortodoxe semnifica prezenta lui Iisus Hristos in corpul bisericesc ce cuprinde pe toti credinciosii in comuniunea launtrica a acestui corp, angajati prin duhul si liantul dragostei crestine la lucrarea bisericeasca sfintitoare si mantuitoare.
Polarizarea clerici-laici cu consecinte dezastruoase ce se observa azi in trairea Bisericii trebuie depasita, mai ales ca prin accentuarea manifestarii acesteia se constata o indepartare de la invatatura Sfintei Scripturi, a Sfintilor Apostoli a Sfintilor Parinti, o indepartare chiar de Mantuitorul Iisus Hristos si Duhul Sfant.
Excesul impunerii autoritatii ierarhice individuale in Biserica in dauna celei sinodale, greseli individuale grave la nivel de ierarhie in marturisirea si trairea credintei avand ca rezultat ereziile, dorinta slavei lumesti in exercitarea autoritatii arhieresti prin provocarea schismelor, acceptarea din exterior a unor „influente” potrivnice Ortodoxiei, tinerea poporului credincios in ignoranta si indepartarea lui de la dreptul exprimarii in problemele esentiale ale Bisericii care privesc chiar mantuirea intregii comunitati crestine, sunt doar o suma incompleta a cauzelor prabusirii Bisericii Ortodoxe in sec. XX, provocata de insasi capii Bisericii ce au pierdut lumina duhovniceasca si pe Hristos, facandu-se slugi odioase ale intunericului.
Sobornicitatea Bisericii nu poate fi imaginata in afara lui Hristos, membrii Bisericii sunt uniti prin comuniunea dintre ei, si impreuna prin Duhul Sfant cu Hristos, iar prin El cu Tatal in Biserica Treimii.
Dumnezeu Tatal este izvorul sobornicitatii, Fiul liantul intre El si credinciosi prin mijlocirea Duhului Sfant in care se desavarseste lucrarea dumnezeiasca si mantuitoare a Bisericii.
Parasirea principiului sobornicitatii in trairea Bisericii Ortodoxe, indepartarea de la esenta invataturii Sfintei Scripturi, a Sfintilor Apostoli si a Sfintilor Parinti, impregnate de autosuficienta duhovniceasca, lipsa de smerenie, mandrie, dorinta slavei lumesti, absenta constiintei deontologice, urmarirea foloaselor materiale in dauna celor spirituale, abandonarea turmei credinciosilor in drumul spre mantuire, supunere tradatoare sub cele lumesti, complicitate la distrugerea Bisericii lui Iisus Hristos, acestea sunt doar cateva din atributele in metastaza ale unei parti importante din ierarhia Bisericii Ortodoxe a timpului ce-l traim.
Acesti pseudo-pastori, mai curand premergatori antihristi, in nebunia lor luciferica au batjocorit si batjocoresc sfintenia si frumusetea Bisericii Ortodoxe prin asezarea Ei in comuniuni si rugaciuni chiar cu triburile pagane, musulmanii, cu apostatii lumii de azi ce transpira uraciunea supunerii sub jugul masoneriei satanice, vanzarea tradarea si caderea de la Hristos a unor ierarhi cu intreaga Biserica fiind fara precedent in Istoria crestina a omenirii ce se apropie de Apostazia generala.
Chiar daca poporul credincios in constiinta lui se impotriveste acestor acte satanice, iata cum prin nesocotirea principiului sobornicitatii in viata Bisericii, aroganta unor decizii abuzive si agresive ale ierarhiei intunecata de propria traire neortodoxa si fara consimtamantul intregii Biserici, schimbarea vesmintelor arhieresti cu nebunia sfasierii propriei turme duhovnicesti, este indepartare de Hristos si supunere fata de francmasoneria iudeo-sionista ce-l slaveste pe satana si nu oboseste in pregatirea tronului antihristic ce va aduce si sfarsitul veacurilor.
Complicitatea dintre capii Bisericii Ortodoxe si satanica francmasonerie sionista sau de alta nuanta, duce la caderea Acesteia din Harul Duhului Sfant si pierzarea sigura a turmei celei cuvantatoare ramasa fara calauzirea cereasca.
Sceptrul puterii marii majoritati a Bisericii Ortodoxe de astazi, a celorlalte confesiuni, in unitate cu sceptrul puterii satanice lumesti, contopindu-se parca intr-o declansare a unui genocid spiritual planetar, este semnul Apostaziei si pierzarii sufletesti premergatoare vremurilor intronarii lui Antihrist pe care le vedem si traim chiar azi, insa fara constientizarea gravitatii consecintelor.
Sfarsitul veacurilor ne arata lupi imbracati in vesminte bisericesti ce s-au strecurat la varful Bisericii prin complicitatea stapanitorilor lumii de azi care slujesc diavolului, facandu-se ei insisi slujitori ai intunericului, premergatorii domniei antihristice apocaliptice.
Sub umbrela mandriei si autosuficientei luciferice, a dorintei slavei desarte lumesti si sfasierea turmei lui Hristos, a parasirii principiului sobornicitatii Bisericii Mantuitorului Hristos dupa chipul sobornicitatii comuniunii desavarsite a Sfintei Treimi, nu putini sunt arhiereii timpului de azi care zidesc caramizile pierzarii propriei turme duhovnicesti. (vai lor !)
Istoria recenta ne aminteste de Apostazia Patriarhului Serghie ce a supus Biserica Rusa statului comunist-satanic, a Patriarhului Meletie Metaxakis care din calugar caterisit este inscaunat Patriarh ecumenic si provoaca cataclismul schimbarii calendarului, (ecumenist) a Patriarhului Miron Cristea, groparul Traditiei crestine la romani, a Mitropolitului Lavru, tradatorul si vanzatorul Bisericii Ruse din Diaspora (ROCOR) Patriarhiei Moscovei aflata sub caterisiri anateme si blesteme.
Intre acesti urmasi ai lui Iuda Iscarioteanul, trebuie asezat si Mitropolitul Kiprian, fondatorul Sinodului in Rezistenta din Grecia in 1984, care la randu-i, parasind autoritatea Sinodului si a sobornicitatii Adevaratilor Crestini Ortodocsi din Grecia pe criterii strict personale si anticanonice, formeaza o noua biserica fara justificare canonica sau eclesiologica, atragandu-si anateme si blesteme ce cad si peste Biserica Ortodoxa de Stil Vechi din Romania, ca urmare a nesabuitei comuniuni euharistice stabilita cu Sinodul kiprianit schismatic si eretic, a carui ecleziologie a fost determinanta unirii ROCOR cu blestemata Patriarhie moscovita, cazand sub propriile anateme din 1983 !
Episcopul Ambrozie al Sinodului in Rezistenta este iarasi un personaj dubios ce marturiseste o credinta novatoare, avand pe constiinta (daca o are) sustinerea unei eclesiologii eretice condamnata de canoane si Biserici Traditionaliste, facandu-se vinovat si de incercarea supunerii BOSV din Romania grecilor, alaturi de Kiprian (poate mai mult !) provocand mult rau Bisericii noastre, fiind in opinia mea co-exponentul intrigii, minciunii si ratacirii Sinodului in Rezistenta ce acopera de vinovatie si intreaga noastra ierarhie ingenuncheata kiprianitilor.
Formarea Sinodului in Rezistenta si acceptarea nejustificata a comuniunii cu acesta de catre ierarhia BOSV din Romania, prin impletire ambele sunt rezultatul dramei parasirii sobornicitatii Bisericii de catre Mitropolitul Kiprian si autoritatea ecleziastica a BOSVR, consecintele fiind astazi concrete, vizibile, grave, penibile pentru intreaga Biserica in continua alunecare.
Discutarea in Sinod a problemelor GOC in 1984 de catre Mitropolitul Kiprian pe temeiul sobornicitatii Bisericii, iar in Biserica noastra informarea consultarea si parerea credinciosilor despre hotararea parasirii comuniunii cu Sinodul Kallistos si stabilirea unei noi comuniuni euharistice cu o noua Biserica crescuta din schisma, erezia si mandria Episcopului Kiprian, puteau oferi datorita consultarii Bisericilor de ambele parti, o continuitate a comuniunii euharistice cu adevarat duhovniceasca.
Orice om care, dacă nu este ״înstrăinat în probleme privind însăşi credinţa״, cu toate acestea ״se separă pentru anumite motive bisericești şi suspiciuni capabile de soluţii reciproce״, este un schismatic, conform definiţiei Sfântului Vasile cel Mare, şi ״s-a osândit pe sine״ (Tit 3.11).
Căci, aşa cum spune Domnul:
״Cel ce nu este cu Mine este împotriva Mea״ (Matei 12;3), şi cum spune Sfântul Ciprian din Cartagina ״nu există mântuire în afara Bisericii”.
Parasirea sinodalitatii este ruperea de Hristos si de Sfanta Sa Biserica, iar substituirea autoritatii sobornicesti cu cea individuala, poate fi chiar imaginea dramei de azi a Sinodului in Rezistenta aflat in schisma, erezie, sub anateme si blesteme, si bineinteles a BOSV din Romania, aflata sub aceleasi pedepse canonice infricosatoare, doar din vina ierarhilor certati cu Legile Bisericii lui Hristos, prin afirmarea si impunerea nejustificata a gresitei autoritatii individuale duse la extrema, prin care individualist s-a facut ascultare de Kiprian si Ambrozie, nu de Iisus Hristos, iar consecintele nesabuintei indeparteaza credinciosii de la nadejdea dobandirii mantuirii.
Ce pot raspunde ierarhii acestor doua Biserici poporului credincios care a fost inselat, mintit, abuzat, umilit, prostit, exclus de la adevaratele probleme ale trairii Bisericii, consecintele fiind devastatoare pentru mantuirea credinciosilor.
Poporul din Biserica-caci cu el si ajutorul lui Dumezeu s-au infaptuit toate- are indreptatirea sa vorbeasca despre gravele greseli canonice si de apreciere individuala ce trebuiau dezbatute si aprobate de intreaga Biserica, caci ele pun acum sub indoiala chiar mantuirea noastara, si sa intrebe cu tarie Sf Sinod ;
Unde este dusa astazi Biserica Sfantului Glicherie de membrii Sf. Sinod care se erijeaza in stapanitori absoluti peste sufletele credinciosilor ducandu-le la pierzare prin iresponsabila si inexplicabila continuare a legaturii cu Kiprian !?
Unde sunt ierarhii Bisericii, unde sunt pastorii lui Hristos care trebuie sa vegheze la mantuirea turmei duhovnicesti, si nu la pastrarea legaturilor anticanonice, interesate material, cu schismaticii si ereticii din Grecia spre pierzarea sufletelor credinciosilor, sfidand chiar si cuvantul Mantuitorului !?
Unde este responsabilitatea asumata in fata lui Iisus Hristos la hirotonia preoteasca si arhiereasca pentru care se va da raspuns lui Dumnezeu !?
Cand veti raspunde poporului credincios despre drama ascunsa a Bisericii noastre provocata de ierarhie pe temeiuri necanonice si nu la vedere, obscure chiar, si disperata incercare de mentinere a unei comuniuni strict interesate si materiale cu un sinod eretic si blestemat, cu arhierei depusi din treapta si dati anatema, ce indeparteaza credinciosii Bisericii noastre de la mantuire !?
Tacerea si lipsa initiativei Sinodului BOSV din Romania spre un efort de indreptare a situatiei necanonice de azi, dublata de indepartarea agresiva a oricarei reflectii justificate din partea membrilor Bisericii, constituie pe deplin impunerea unei autoritati individuale agresive dusa la extrema si straina Duhului Ortodoxiei, straina chiar principiului modelului sobornicitatii Bisericii aratat de Sfintii Apostoli la ineputul erei crestine.
Privind peste eclesiologia Bisericii noastre, care este si o marturisire de credinta in acelasi timp, vedem ca praful s-a ales de respectarea acesteia, ierarhia fiind prima care prin propriile acte individualiste, iresponsabile si extreme, o aduce la imaginea literei moarte si proprie contrazicere spre oprobiul tuturor !
Chiar rusinosul raspuns afisat pe site-ul Mitropoliei Slatioara, si apoi publicat in revista Mitropoliei intr-o ascultare pur lumeasca interesata si umilitoare, cu urmari de natura duhovniceasca pentru acei complici potrivnici adevarului, contrazice si spulbera propria ecleziologie, asemãnând-o chiar cu cea eretica a Mitropolitului Kiprian pe care in plus o aproba fara rezerve,
degradand astfel imaginea, seriozitatea si verticalitatea intregii Biserici.
Nu pot sa cred ca aceasta este si opinia intregului Sfant Sinod, a clerului, dar pana la o atitudine contrara, intregul Sinod al BOSV din Romania si intregul cler, isi atribuie aceiasi vinovatie prin tacere tradatoare fata de Iisus Hristos.
Slujirea Bisericii noastre cu stilul nou concretizata si prin invitarea la strana a corului Patriarhiei Romane de hramul Manastirii Adormirii Maicii Domnului din Bucuresti, slujirea si impartasirea cu membrii Mitropoliei Moldovei ecumeniste, impartasirea cu stilul nou si ecumenisti prin mijlocirea Sinodului in Rezistenta ce ofera Sfanta Impartasanie la credinciosii de pe nou, caci sa nu uitam, comuniunea dintre doua Biserici se infaptuieste initial prin impartasirea din acelasi Sfant Potir, a tuturor clericilor si credinciosilor din ambele Biserici.
Bine cunoscuta este impartasirea credinciosilor de pe nou in Manastirea Sfântului Eduard din Anglia (un exemplu) ce apartine de omoforul Mitropolitului Kiprian, chiar sub ochii clerului Bisericii noastre ce slujeste acolo !
Mitropolia Slatioara nu mai are astazi ecleziologie, nu mai are identitate ecleziastica, nu mai asculta de Hristos, Biserica fiind inclinata dupa vointa individual-individualista a ierarhilor desprinsi de Invatatura Sfintilor Parinti, si supusa tradator ereticului Sinod in Rezistenta a lui Kiprian si Ambrozie !
Este timpul ca Sfantul Sinod sa-si precizeze pozitia si intentia fata de comuniunea euharistica cu Sinodul in Rezistenta, sa prezinte o ecleziologie traditionalista pe care sa o si respecte, sa-si decline adevarata identitate duhovniceasca, si nu in ultimul rand, sa arate putina consideratie poporului credincios pe care il tine in ignoranta, inselatorie, si departe de mantuire.
Biserica nu este si nu trebuie sa fie un scop in sine al ierarhiei, nu este ingaduita impunerea vointei si autoritatii individuale intinsa la extrema, si mai ales cea din afara, iar poporul este absolut indreptatit sa ceara Sfantului Sinod lamuriri in toate cele privitoare trairii Bisericii, a hotararilor care se iau in numele intregii Biserici fara consultarea credinciosilor, care iata, ne aseaza azi prin vinovatia persistenta a ierarhiei sub anateme si blesteme, care nu pot fi acceptate, si nu mai pot fi tolerate in efortul nostru de a ne dobandi mantuirea sufletului.
Dupa modelul parohiei, unde preotul paroh se sfatuieste si infaptuieste totul in intelegere cu credinciosii, nimic putandu-se face fara popor, la fel trebuie sa existe si la nivelul Bisericii aceiasi masura a sobornicitatii, iar daca ierarhia are alta optica in randuirea celor care privesc direct mantuirea noastra, sa faca cunoscuta aceasta pozitie intregii Biserici in mod public !!!
Sobornicitatea Bisericii nu se manifesta doar intr-o credinta comuna, intr-o practicare a aceluiasi cult, reprezinta si este insasi viata Bisericii si a fiecarui membru, este comuniunea duhovniceasca neintrerupta ce domneste in interiorul Bisericii, al carui izvor sunt cele doua Domnii, Iisus Hristos si Sfantul Duh.
Prin lucrarea Duhului Sfant se asigura caracterul sobornicitatii Bisericii din toate partile constitutive, astfel se realizeaza intregul trup al Bisericii prin comuniunea in care este prezent Duhul Sfant, a treia fata a Sfintei Treimi, imprimand credinciosilor o traire soborniceasca dupa chipul celei de o fiinta si de viata facatoare si nedespartitei Treimi.
Sfanta Treime fiind o comuniune desavarsita a iubirii intre persoane, la fel trebuie privita si inteleasa sobornicitatea Bisericii, ca o comuniune si iubire duhovniceasca intre credinciosi, si legati unul de celalalt prin marturisirea aceleiasi credinte si in acelasi duh, fiecare va vedea in celalalt un frate sau o sora de suflet prin ochii dragostei crestine, caci toti suntem ziditi dupa chipul lui Dumnezeu si chemati la lucrarea sfintitoare si mantuitoare a Bisericii Mantuitorului Iisus Hristos, pentru dobandirea vietii vesnice si mostenirea Imparatiei ceresti.


Când Biserica lui Hristos este necinstitã, trebuie sã ai fricã de tãcere, iar adevãrul sa fie pâinea cea de toate zilele.


Aurel B.

Aurel B.
Vizitator


Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum